Gazeta literară, iulie-decembrie 1964 (Anul 11, nr. 27-52)

Dungă sub ochi ca o ridă

Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd am devenit matur, am Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd am devenit matur, am terminat cu ce era copilăresc.

Acum vedem ca într-o oglindă în chip întunecos, dar atunci vom vedea faţă în faţă; acum cunosc în parte, atunci voi cunoaşte deplin, cum am fost cunoscut şi eu pe deplin. Fereastra reflecta de obicei mobilierul sărac al încăperii, un dormitor de lemn gălbui, o toaletă cu oglindă, cîteva plante, aloe şi asparagus, în ghivece de argilă, aşezate pe masă. Lustra cu abajururi de sticlă verzuie, unul dintre ele ciobit de mult timp.

Spaţiul galben al camerei devenea şi mai galben adîncindu-se în uriaşa fereastră, iar eu, un adolescent ascuţit şi bolnăvicios, în pijama rufoasă şi cu un fel de vestă lăbărţată deasupra, stăteam toată după-amiaza aşezat cu fundul pe lada de la studio, privind în ochi, ca hipnotizat, reflectul meu din oglinda străvezie a ferestrei. Picioarele le ţineam pe caloriferul de sub geam, care iarna îmi ardea tălpile, dîndu-mi un amestec pervers, subliminal, de plăcere şi suferinţă.

Îmi vedeam în geamul galben, sub floarea triplă a fantomei lustrei, faţa subţire ca o lamă dungă sub ochi ca o ridă ochii cu cearcăne violete sub ei. Cîteva fire de mustaţă făceau şi mai evidentă asimetria gurii, dungă sub ochi ca o ridă era de fapt asimetria întregii mele feţe.

Dacă unei fotografii de-a mea i-ai acoperi jumătatea stîngă a feţei, ai avea imaginea unui tînăr deschis şi voluntar, cu trăsături aproape frumoase. Cealaltă jumătate, însă, surprindea şi înspăimînta: ochiul era aici mort şi gura tragică, şi lipsa de speranţă se întindea pe întreaga piele a obrazului ca o eczemă. Abia cînd stingeam lumina în cameră mă simţeam însă cu adevărat eu.

Deodată pe pereţi începeau să se rotească dungile albastre electric şi verzi fosforescente ale tramvaielor care treceau huruind pe şoseaua aflată cu cinci etaje dedesubt, deodată deveneam conştient de zgomotul dungă sub ochi ca o ridă al traficului şi de singurătatea şi tristeţea fără capăt a vieţii mele.

Întrerupătorul era după şifonier, şi cînd stingeam lumina odaia devenea un acvariu livid. Mă mişcăm, ca un peşte bătrîn, printre mobile putrede, mirosind ca reziduurile marine dintre stînci, înaintam pe covorul de iută, aspru sub tălpi, pînă la ladă, mă aşezam iar pe ea, puneam picioarele pe calorifer şi fantasticul Bucureşti exploda deodată după sticla albastră de lună.

Era ca un triptic nocturn, de o strălucire sticloasă, nesfîrşită, inepuizabilă. Dedesubt, vedeam o parte din şosea, cu stîlpii ei electrici ca nişte cruci de metal, susţinînd firele de tramvai şi becurile roze, care iarna scoteau din noapte valuri peste valuri de ninsoare furioasă sau lentă, rară ca în desenele animate sau abundentă ca o blană. În nopţile de vară, însă, mă distram ima-ginîndu-mi cîte un crucificat cu cunună de spini pe creştet, ţintuit de fiecare din şirul nesfîrşit de stîlpi.

Costelivi şi pletoşi, cu ştergare umede în jurul şoldurilor, ar fi urmărit din ochii înlăcrimaţi scurgerea automobilelor pe strada pietruită. Doi-trei copii, cine ştie de ce întîrziaţi pînă la ora aceea din noapte, s-ar fi oprit şi l-ar fi privit pe Cristul cel mai apropiat, ridicîndu-şi înspre lună feţele triunghiulare.

Vizavi se afla centrul de pîine, apoi cîteva curţi şi un dungă sub ochi ca o ridă rotund de tutungerie. Un centru de umplut sifoane. O alimentară. Poate fiindcă am traversat prima dată şoseaua singur ca să cumpăr o pîine visez atît de des acel loc. În visele mele el nu mai este o magherniţă mizerabilă, mereu întunecoasă, unde o bătrînă în halat alb mînuieşte pîini în formă şi cu miros de şobolan, ci un spaţiu misterios, unde duc trepte înalte, greu de urcat.

Becul chior, legat de două fire neizolate, capătă un sens mistic, iar femeia e acum tînără şi frumoasă, între lăzile ciclopice de pîine. Femeia însăşi e înaltă cît un turn. Îmi număr banii în acea lumină himerică, îi sclipesc în pumn, dar nu reuşesc să-i socotesc şi încep să plîng, căci nu ştiu dacă-mi ajung să cumpăr o pîine.

Şi mai încolo, în susul şoselei, se află Nenea Căţelu, un pensionar nenorocit şi leneş, care are o curte devastată parcă de război, unde nu creşte absolut nimic, un maidan de gunoaie de fapt. Bătrînul şi nevastă-sa umblă năuci de colo-colo, intrînd şi ieşind dintr-un bordei acoperit cu carton gudronat, împiedicîndu-se de un cîine scheletic, de la care le-a venit şi numele. Înspre Dinamo mai departe e alimentara, din care nu văd de fapt decît un colţ.

Spre Circul de Stat se află blocul cu autoservirea şi cu un alt chioşc de difuzare a dungă sub ochi ca o ridă. Acolo, în visele mele, încep subteranele. Rătăcesc, cu un coş de sîrmă în mînă, printre rafturile cu şerbet şi dulceaţă, cu şerveţele şi pungi de zahăr în care uneori erau ascunse maşinuţe de metal verde sau portocaliu, cel puţin aşa se spunea între puştipătrundeam apoi printr-o uşă batantă în altă zonă a magazinului, care n-a existat niciodată, şi mă trezeam afară, sub stele, avînd încă în mînă coşuleţul plin de cutii şi borcane.

Eram în spatele blocului, între lăzi vrăfuite, de scîndură spartă, iar în faţa mea era uşa de tablă vopsită în alb, unde cîteodată se vindea brînză. Dar acum nu era o singură uşă, ca în realitate, ci vreo zece, înşirate de-a lungul întregului bloc, iar între ele ferestre puternic luminate ale unor camere aflate la demisol.

În fiecare vedeai prin geam cîte un pat curios, pe picioare foarte înalte, iar în paturi dormeau fete foarte tinere, cu părul risipit pe pernă, cu sînii mici dezveliţi. Într-unul din vise am deschis uşa cea mai apropiată de mine şi am coborît o scară-n spirală, care ducea adînc, într-un mic alcov luminat electric, unde mă aştepta una dintre aceste fete-păpuşi, cîrlionţate şi docile.

Orbitor - Mircea Cartarescu

Deşi eram bărbat deja cînd am avut acest vis, nu mi-a fost dat s-o posed pe Silvia, şi toată excitaţia mi cocosolis ulei risipit în încîlceala unor încrengături pîsloase de vorbe şi gesturi.

Am ieşit cu ea de mînă, am traversat şoseaua înzăpezită şi i-am privit părul albastru în lumina vitrinelor de la farmacie şi de la restaurantul "Hora", apoi am aşteptat tramvaiul amîndoi, în ninsoarea care ne ştergea trăsăturile feţei, şi a venit tramvaiul, care nu avea pereţi, era doar şasiul şi cîteva scaune de lemn deasupra, iar Silvia a urcat şi s-a pierdut într-o zonă a oraşului pe care am aflat-o mai tîrziu, în alte vise.

Dungă sub ochi ca o ridă spatele acestui prim rînd de clădiri se vedeau altele, acoperite de stele. Era o vilă masivă cu olane roşii, era şi o casă roză ca un mic castel, erau blocuri scunde, împletite cu iederă, din perioada interbelică, ce-aveau ferestre rotunde şi geamuri dreptunghiulare cu ornamente Jugendstil în casa scărilor, şi foişoare groteşti deasupra.

Toate pierdute prin frunzişul, acum negru, al plopilor şi carpenilor, care dungă sub ochi ca o ridă cerul adînc, din ce dungă sub ochi ca o ridă ce mai întunecat către stele. La ferestrele luminate se desfăşura mereu o viaţă din care prindeam fragmentar cîte ceva: o femeie călca rufe, un bărbat în cămaşă albă se tot învîrtea prin odaie la etajul trei, două femei stăteau în fotolii şi discutau la nesfîrşit. Doar trei sau patru ferestre prezentau interes. În nopţi de febră erotică stăteam la geam, în întuneric, pînă se stingeau toate dungă sub ochi ca o ridă şi nu mai era nimic de văzut, sperînd să prind o dată acele scene, acele dezveliri de sîni şi fese şi triunghiuri pubiene, acei bărbaţi răsturnînd femeile-n pat sau ducîndu-le la fereastră şi posedîndu-le acolo pe la spate.

De multe ori erau trase draperii sau transperante peste ferestre, şi mă străduiam atunci, stricîndu-mi ochii, să interpretez mişcările abstracte şi fragmentare care fulgerau pe dunga de lumină rămasă neacoperită, văzînd peste tot pulpe şi şolduri, pînă cînd ameţeam şi sexul mi se umecta penibil în pijama.

dungă sub ochi ca o ridă cea mai bună cremă antirid după 50 de recenzii

Abia atunci mă culcam, ca să visez că pătrund în acele camere străine şi particip la manevrele erotice complicate din adîncul lor Dincolo de acest al doilea rînd de clădiri, oraşul se-ntindea pînă în zare, acoperind jumătate din fereastră cu un amestec tot mai mărunţit, mai confuz, mai indistinct, mai aleatoriu de vegetal şi arhitectural, cu fleşele plopilor ţîşnind din loc în loc şi cupole ciudate arcuindu-se între nori.

Foarte departe distingeam mi le arătase mama încă din copilărie pe ceruri de după furtună silueta în zig- zag a magazinului "Victoria", cîteva blocuri foarte înalte din centru, vechi de zeci de ani şi construite ca nişte ziggurate, încărcate de reclame fluorescente, roşii, verzi şi albastre, care se aprindeau şi se stingeau în ritmuri diferite, iar mai departe doar densitatea tot mai mare la orizont a stelelor, care formau hăt-departe o muchie de aur vechi.

dungă sub ochi ca o ridă tony moly cremă de îngrijire intensă synake antirid

Prins ca o piatră în inelul de stele, Bucureştiul nocturn îmi umplea ferestrele, se vărsa înăuntru şi-mi pătrundea în corp şi în creier atît de adînc, încît chiar din adolescenţă îmi imaginam un melanj de carne, piatră, lichid cefalo-rahidian, oţel cornier şi urină, care, susţinut de vertebre şi arhitrave, însufleţit de statui şi obsesii, digerînd cu maţe şi centrale termice, ar fi făcut din noi unul singur. Într-adevăr, stînd nopţile pe lada de la studio, cu picioarele pe calorifer, nu numai eu contemplam oraşul, ci şi el mă spiona, şi el mă visa, şi el se excita; căci el nu era decît substitutul fantomei mele gălbui care mă privea din fereastră cînd era lumina aprinsă.

Aveam mai mult de douăzeci de ani cînd dungă sub ochi ca o ridă pierdut imaginea asta. Atunci s-au pus fundaţiile blocului de vizavi, s-a hotărît lărgirea şoselei, asfaltarea ei, demolarea centrului de pîine, a celui de sifoane şi a chioşcurilor şi construirea unui zid de blocuri, mai înalte decît al nostru, în partea cealaltă a şoselei.

Era o iarnă geroasă, şi cerul era alb şi limpede după ce ninsese mult. Mă uitam din cînd în cînd pe geam. Un excavator galben dărîma, lovind cu cupa dinţată, clădirea în care locuise o femeie lascivă, care nu mi se arătase goală niciodată.

dungă sub ochi ca o ridă recenzii hidroxatonă efect instantaneu anti îmbătrânire

Interiorul camerelor era gol şi se vedea bine în ruina şi mai patetică datorită zăpezii. Bucureştiului îi era strivit un rinichi, îi era extirpată o glandă, poate, vitală.

Ochelari, Lentile de contact, Consultatii

Poate că pe sub coaja oraşului, ca a unei răni, existau într-adevăr subterane, şi poate că această gospodină extrem de lubrică şi care dintr-un capriciu? Acum alveola ei se fărîmiţa ca ipsosul. Curînd, toată partea de vizavi a şoselei arăta ca o dantură ruinată, cu cioturi îngălbenite şi locuri goale şi goluri de o putreziciune metalică. Zăpada mirosea aşa bine, cum deschisesem treimea uriaşă de geam subţire şi umed, scoţînd afară capul tuns, ca să-mi îngheţe ceafa şi urechile şi ca să privesc aburii răbufnind din odaie, dar dincolo de mireasma ei limpede, proaspătă ca a rufelor îngheţate pe sîrmă, puteam gîndi duhoarea distrugerii.

Şi dacă e adevărat că emisferele cerebrale s-au dezvoltat din străvechiul bulb olfactiv, duhoarea, damful metafizic, mirosul subţiorilor timpului, acreala de cîrpă de vase a apropierii extazului, duhul de creson al nebuniei sînt, poate, gîndurile noastre cele mai profunde. Spre primăvară fundaţiile erau săpate, canale ca de rîie se întindeau în lut, cabluri roze şi negre se desfăşurau de pe uriaşe mosoare de cherestea, mai înalte decît omul, şi scheletul de beton se ridica obnubilîhd o fîşie de Bucureşti după alta, sufocîndu-i vegetaţia foşnitoare şi astupîndu-i frontoanele, gorgohele, cupolele, terasele încălecate unele peste altele.

Cofrajele de dungă sub ochi ca o ridă şi fier forjat, neregulate şi precare, schelele pe care suiau muncitorii, maşinile de turnat asfalt scoţînd valuri de fum, noii stîlpi electrici dungă sub ochi ca o ridă beton, depozitaţi în stive, şi care aveau să înlocuiască ruginitele crucifixe metalice, toate păreau părţile vizibile ale unei conspiraţii menite să mă despartă de Bucureşti, de mine însumi, de cei cincisprezece ani în care, aşezat pe ladă şi cu tălpile pe calorifer, trăsesem perdeaua şi privisem cerurile vaste ale oraşului.

Se ridica un zid, se închidea o zonă din mintea mea, avea să mi se interzică de-acum accesul la tot ce proiectasem din mine în fiecare dintre cuburile şi dreptunghiurile şi verdele negru şi verdele galben şi luna subţire ca unghia dungă sub ochi ca o ridă în toate ferestrele. Creme de albire a tenului şapte sau opt ani, părinţii mă culcau obligatoriu după-amiaza.

Şifonierul era pe atunci aşezat paralel cu patul, crema antirid gerovital 35 mă priveam minute-n şir în luciul lui galben, un copil cu ochi întunecaţi transpirînd sub cearceaf şi neputînd nici o clipă să adoarmă. Cînd soarele răsfrînt în furnir mă orbea, făcîndu-mă să văd pete mov, mă-ntorceam cu faţa la perete, ca să privesc, urmărind fiecare floricică şi frunzuliţă cărămizie, desenul stofei cu care era tapiţată placa lipită de perete a studioului.

Desluşeam în labirintul floral simetrii aspre, grupuri neaşteptate, capete de animale şi siluete de bărbaţi, cu care construiam poveşti ce ar fi trebuit să mi se prelungească în vise.

Dar somnul nu venea niciodată, era prea lumină, şi tocmai lumina albă, de octombrie mă hotăra să mă joc cu focul: ascultam dacă nu se-aude vreun zgomot din camera părinţilor mei şi apoi mă ridicam uşor din pat şi mergeam în vîrful picioarelor la fereastră.

Imaginea oraşului era acum prăfoasă şi îndepărtată. Şoseaua se curba larg spre stînga, aşa că puteam deja vedea blocurile de pe partea noastră înspre Lizeanu şi Obor. Foarte departe se zărea Foişorul de Foc, iar în spatele lui termocentrala cu paraboloidele coşurilor dejectînd un fum încremenit. Plopii păreau drepţi şi ogivali, dar cei mai apropiaţi îşi trădau ereditatea încărcată: crengile pline de frunze tremurătoare, ţîşnite în sus, nu erau drepte, ci şerpuite ca nişte cozi despletite de curînd.

Îmi lipeam fruntea de geam şi, toropit de insomnie, aşteptam să se facă ora cinci, dar timpul nu părea să mai curgă, iar imaginea terifiantă a tatălui meu năvălind deodată pe uşă, cu un ciorap de damă pe cap, înnodat în chip de fes, ca să-i ţină dat pe spate părul negru şi cu firul gros de brunet "pana corbului", îmi era mereu prezentă în minte. În astfel de minute furate somnului obligatoriu am contemplat odată cel mai frumos peisaj din lume. Era după o furtună de vară cu trăznete ramificîndu-se pe cerul brusc întunecat, atît de întunecat încît n-aş fi putut spune dacă în cameră sau afară era mai mult întuneric, cu o răbufnire de ploaie în care fiecare dintre rapidele şuvoaie paralele era înconjurat de un abur de stropi fini sărind leneş în toate părţile.

Cînd ploaia a-ncetat, între cerul negru şi oraşul ud şi cenuşiu dungă sub ochi ca o ridă făcut deodată lumină. Era ca şi cînd două palme ar fi protejat infinit de gingaş lumina galbenă, proaspătă, transparentă, aşezîndu-se pe suprafeţe, vopsindu-le cu şofran şi citron, dar mai ales aurind aerul, dîndu-i o strălucire de prismă de sticlă.

Încet, norii s-au spart şi alte dîre din acelaşi aur rarefiat, căzînd oblic, au interferat cu lumina iniţială, făcînd-o şi mai intensă, mai limpede şi mai răcoroasă. Întins pe coline, cu turlele Mitropoliei ca de mercur, cu toate geamurile arzînd ca flacăra de sare, încolăcit de curcubeu, Bucureştiul era un retablu pictat pe fereastra mea triplă, la pragul de jos al căreia abia ajungeam cu claviculele.

Înluminura avea să-mi fie acum răzuită, şi deasupra ei, cu caractere egale şi-nghesuite, avea să se scrie un text imperativ şi greu ca o cortină. Însă acest text nu este uman şi nu-l mai pot desluşi. Ce a rămas dincolo, naşterea, copilăria şi adolescenţa mea transpar uneori prin porozitatea uriaşului zid, în zdrenţe lungi şi enigmatice, deformate în anamorfoze şi racursiuri, pulverizate de mediile de difracţie, nenumărate, prin care ajung pînă-n odaia micuţă în care mă mai întorc cîteodată.

Sidef peste sidef peste sidef, albăstrui peste albăstrui peste albăstrui, fiecare vîrstă şi fiecare casă în care am trăit dacă n-a fost ce proceduri cosmetice elimina ridurile o halucinaţie a nimicului este un filtru deformîndu-le pe cele anterioare, amestecîndu-se cu ele, făcîndu-le benzile mai înguste şi mai eterogene.

Căci nu descrii trecutul scriind despre lucruri vechi, ci aerul ceţos dintre tine şi el.

dungă sub ochi ca o ridă cosmetica decorativa pdf

Felul în care înfăşoară creierul meu de acum creierele mele de sub ţestele tot mai mici, de os şi cartilagii şi pieliţă. Tensiunea şi neînţelegerea dintre mintea de acum şi cea de acum o clipă, şi cea de acum zece ani.

Totul s-a sfirşit: nu-mi rămine decit să mă sinucid. Sint ferm convins că orice aş face de aici inainte nu rezolv nimic. Aşa că, neavind incotro, mă văd silit să-mi plec steagul in faţa morţii. Nu exagerez deloc; in 2 mine e viu numai un singur gind: acela de a muri.

Interacţiunea lor, amestecul lor una în imageria şi emoţia alteia. Cîtă necrofilie e-n amintire! Cîtă fascinaţie pentru ruină şi putrefacţie! Cîtă scotocire de medic legist prin organe lichefiate! Gîn- dindu-mă la mine de la diferite vîrste, ca tot atîtea vieţi anterioare consumate, e ca şi cînd aş vorbi despre un şir lung, neîntrerupt de morţi, un tunel de corpuri murind unul într-altul.

dungă sub ochi ca o ridă cele mai bune creme anti-îmbătrânire pentru gangsteri de 20 de ani

Acum o clipă, cel care scrisese aici, reflectat de lacul întunecat al ceştii de cafea, cuvintele "murind unul într- altul" s-a prăbuşit de pe taburet, dungă sub ochi ca o ridă i-a crăpat, oasele feţei i-au devenit aparente, ochii s-au scurs mustind de un sînge negru. Peste o clipă, cel care karen vitler anti-imbatranire scrie "cel care va scrie" se va prăbuşi şi el peste pulberea celuilalt.

Cum să pătrunzi în acest osuar? Şi de ce-ai face-o? Şi ce mască de tifon, ce plante adaptogene anti-îmbătrânire chirurgicale te-ar nanotehnologie în cremele anti-îmbătrânire proteja de infecţia emanată de amintire?

Cu ani în urmă mi se întîmpla, citind versuri sau dungă sub ochi ca o ridă muzică, să simt extazul, congestia bruscă şi concentrată a creierului, adunarea subită acolo a unui lichid volatil şi vezicant, deschiderea subită a unui volet acolo, dar nu spre exterior, ci spre ceva înconjurat de creier, ceva adînc şi insuportabil, mustind de beatitudine.

Pătrundeam în epitalamus, mă năclăiam în amigdală, mă ghemuiam în prelungirea abstractă a inelului de aur din centrul minţii. Revelaţia era ca un urlet de bucurie tăcută, care nu avea în comun cu orgasmul decît brutalitatea comiţială, dar care exprima uşurare, dragoste, supunere, predare, adoraţie.

Erau străpungeri, ruperi către cisterna de lumină vie din adîncul adîncului fiinţei noastre, puncte de rupere ciuruind limita interioară a gîndirii, făcînd-o să semene cu un cer înstelat, căci avem cu toţii bolta-nstelată în ţeastă şi, deasupra, conştiinţa morală. Adesea, însă, această ejaculare către interior nu atingea desăvîrşirea, ci se oprea în anticamere, şi anticamere ale anticamerelor, de unde scotea imagini pîlpîitoare, stinse într-o clipă şi lăsînd în urmă regret şi nostalgie, care mă urmăreau apoi ziua-ntreagă.

Maşinării de fabricat iluminarea, versurile mă făceau vicios, le foloseam ca pe nişte droguri şi mi-era imposibil să mai trăiesc fără ele. Începusem, de la o vreme, să şi scriu poeme, unde, între atîtea versuri gracile, feerice şi agresive, mă trezeam inserînd uneori, fără nici o necesitate, cîte un pasaj de neînţeles, care-mi fusese dictat parcă de cineva şi care, cînd îl reciteam, mă îngrozea ca o profeţie împlinită. Vorbeam acolo despre mama, despre Dumnezeu şi despre copilărie, ca şi cînd, în cursul unei conversaţii la o bere, aş fi început deodată să vorbesc în limbi, cu un glas subţire de copil, de castrat sau de înger.

Apărea în poemele mele mama, păşind pe şoseaua Ştefan cel Mare, mai înaltă decît blocurile, răsturnînd camioanele şi tramvaiele, strivind cu tălpi uriaşe chioşcurile de tablă, măturînd trecătorii cu fusta ei ieftină de diftină.

dungă sub ochi ca o ridă reînvie sistemul de terapie cu lumină anti-îmbătrânire

Se oprea în dreptul ferestrei triple a camerei mele, se ghemuia şi privea înăuntru. Toată fereastra se umplea de marele ei ochi albastru, de sprinceana ei încruntată, care mă umplea de teroare.

Apoi se ridica şi se-ndepărta spre apus, dărîmînd cu părul sîrmos şi fosforescent avioane poştale şi sateliţi artificiali de pe cerul plin de sînge Ce era cu mitizarea asta a mamei mele? Nimic, niciodată, nu dungă sub ochi ca o ridă apropiase de ea, nu-mi stîrnise interesul pentru ea. Era femeia care-mi spăla rufele, care-mi prăjea cartofi, care mă trimitea la facultate chiar şi cînd aş fi vrut să chiulesc. Era mama, o fiinţă neutră care arăta neutru, care îşi trăia viaţa modestă, plină de treabă, în casa noastră, în care eu fusesem mereu un străin.

Ce ascundea oare carenţa asta afectivă din familia noastră? Tatăl mereu pe drumuri, iar cînd venea acasă, congestionat la faţă, mirosind a transpiraţie, şi presîndu-şi mereu părul cu firul gros ca din cozile cailor în fesul de ciorap de damă, cu ochiuri duse, cu talpa fumurie atîrnîndu-i între omoplaţi.

Mama servindu-l la masă şi uitîndu-se amîndoi la televizor, alegîndu-şi "amorezi" dintre cîntăreţii de muzică populară sau actorii de varieteu şi tachinîndu-se la nesfîrşit pe subiectu-ăsta.

Eu mîncînd în grabă şi retrăgîndu-mă în camera de la şosea celelalte două dădeau în spate, către clădirea melancolică, de cărămidă roşie, a morii Dîmboviţa ca să privesc freamătul poliedric al Bucureştiului din fereastră sau să scriu versuri deşirate în caiete cu pătrăţele, sau să mă ghemuiesc sub plapumă, trăgîndu-mi-o deasupra capului de parcă n-aş fi putut suporta umilinţa şi ruşinea de a fi adolescent Eram, cei din familia noastră, ca trei insecte preocupate fiecare de propria dîră chimică, atingîndu-şi rareori antenele şi trecînd mai departe.

M-am trezit căutînd în mica arhivă a familiei, adăpostită într-o veche poşetă a mamei de cînd era domnişoară, un fel de geantă de umăr, grena, cu solzii imitaţiei de piele aproape complet tociţi.

Interiorul era căptuşit cu un fel de mătă-sică pătată pe alocuri. În buzunarul genţii am găsit vreo două ceasuri de mînă, atît de vechi că aveau dungă sub ochi ca o ridă fel de sare negricioasă depusă pe cadran, iar capacul, pe spate, era înverzit de cocleală. Nu mai aveau de mult curele. Alături, cîteva siguranţe, o lampă de aparat de radio străvechi, alte mărunţişuri, cu care mă jucasem încă din copilărie.

Examinarea ochilor la fotografia de masă oculistă

Într-o hîrtie îngălbenită, două codiţe blond-cenuşii legate cu elastice, propriile mele cozi, de cînd ai mei, îmi povestea mama, mă purtaseră îmbrăcat în rochiţe şi şorţuleţe şi-mi ziceau, ca şi toţi vecinii, Mircica. Părul era moale şi mă-nfiora întotdeauna, căci era concret de parcă băieţelul de trei ani ar fi trăit în paralel cu mine şi ar fi putut intra oricînd pe uşă. În adîncul genţii se aflau acte şi chitanţe, contracte de-nchiriere, certificate de garanţie, timbrate şi ştampilate, dar şi pastile galbene de doctorii vechi, mirosind iute, poze fanate cu colţurile dantelate şi rupte, cu date şi texte scurte scrise pe spate cu creion chimic, stîngaci şi strîmb, monezi ieşite din circulaţie, o cruciuliţă de botez, o floricică albă de la vreo nuntă Vărsăm în pat conţinutul genţii şi răscoleam totul fără să ştiu ce mă interesa să găsesc.

Dădeam peste cîte un film developat, înfăşurat în hîrtie, îl desfăceam şi priveam în lumină scene de familie în cadre fotografiate cînd pe lung, cînd pe lat, cu oameni avînd invariabil feţe negre şi părul alb, costume albe şi cămăşi negre, rochii negre cu flori albe şi rochii albe cu flori negre.

Găseam cele vreo trei poze ale mele "de cînd eram mic", ştiute atît de bine: în curte, pe Silistra, în costumaş tricotat, cu ghetuţe-n picioare, cu bucle şi moţ în creştet, ţinînd o mînă pe un stîlp de grădină cu glob în vîrf şi cealaltă ducînd-o la ochi, căci aveam un an şi jumătate şi mă smiorcăiam; se vedea şi un perete de casă de mahala, cu muşcată în geam, iar curtea era pardosită cu piatră cubică.

Apoi, poza cu mine pe motocicletă cu ataş, la bîlci eu buflei şi speriat, în bluziţă cu mînecă scurtă şi lîngă un urs împăiat, cu blana jumulită, nu dungă sub ochi ca o ridă mult mai înalt decît mine.